COVID-19. Dan Barna: Românii au înfruntat pericolul cu simţ civic şi curaj / Statul trebuie să revină cu energie la misiunea sa principală, aceea de a face oamenilor viaţa mai bună

COVID-19. Dan  Barna: Românii au înfruntat pericolul cu simţ civic şi curaj / Statul trebuie să revină cu energie la misiunea sa principală, aceea de a face oamenilor viaţa mai bună
Publicat: 14/05/2020, 21:47
Actualizat: 14/05/2020, 21:48

Preşedintele USR, Dan Barna, este de părere că „depinde de fiecare dintre noi evitarea întoarcerii la starea de urgenţă”, el spunând şi că „e nevoie din partea autorităţilor de iniţiative curajoase care să sprijine economia reală”.

„Meritul pentru felul în care am trecut de prima parte a acestei crize aparţine în primul rând populaţiei şi abia apoi autorităţilor şi politicienilor. Românii au înfruntat pericolul cu simţ civic şi curaj. Asta s-a văzut în comportamentul lor. Însă aceasta a fost doar o etapă. Două lucruri sunt importante pentru perioada următoare: responsabilitatea personală şi grija faţă de cei din jur”, a scris, joi seara, Dan Barna, pe Facebook.

Liderul USR precizează că „am avut grijă până acum de familie, prieteni, vecini şi necunoscuţi”.

„Trebuie să o facem în continuare conştienţi că epidemia e încă aici. Oricâte sfaturi sau restricţii ar veni din partea statului, până la urmă, depinde de fiecare dintre noi evitarea întoarcerii la starea de urgenţă. Statul trebuie să revină cu mult mai multă energie la misiunea sa principală – aceea de a face oamenilor viaţa mai bună. Şi pentru asta e nevoie din partea autorităţilor de iniţiative curajoase care să sprijine economia reală, cea creatoare de locuri de muncă şi valoare adăugată. Avem în România energia şi creativitatea necesare pentru a recupera repede ce am pierdut în aceste luni. Statul trebuie să ajute sau măcar să nu stea în cale”, a conchis Barna.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Noua metodă de fraudă prin telefon. Deținătorii de carduri bancare, vizați
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×